|
|||||||
|
|
|
|||||
|
|
|||||||
5. Istoria miscarii ecumenice
Am vazut ca Biserica a avut o viata deosebit de zbuciumata si framântata, mai ales în Biserica romana dupa anul 1054. Firesc ar fi fost ca crestinii sa se intereseze de refacerea unitatii Bisericii pe criteriul marturisirii dreptei credinte.
Desi încercari de refacere a unitatii au existat, din pacate, interesele care primau erau altele decât unitatea în dreapta credinta marturisita de cele sapte sinoade ecumenice. Aceste încercari de unire au pornit totusi de la o baza dogmatica pe care fiecare parte si-o revendica ca fiind autentica.
Vom vedea în continuare ca ecumenismul propune o unire fundamentata pe alte criterii. Ceea ce n-a reusit sa faca gnosticismul în veacurile primare încearca acum miscarea ecumenica. Atunci se dorea asimilarea crestinismului într-o religie sincretista;52 acum, dupa ce în decursul veacurilor au distrus unitatea de credinta, gnosticii de astazi doresc înlocuirea crestinismului cu vechea religie gnostica. De aceea, nici nu se pune baza pe învatatura de credinta crestina. Ecumenismul doreste unitatea crestinilor, dar fara doctrina crestina.53
Asadar se ridica câteva întrebari:
Ce este ecumenismul? Când si cum a aparut? Cine l-a initiat? În ce context a aparut? De când sunt ortodocsii implicati în actiuni ecumenice? Care sunt intentiile declarate si nedeclarate ale ecumenismului? Se justifica implicarea ortodocsilor în activitati ecumenice? Care sunt efectele implicarii ortodocsilor în miscarea ecumenica? Care este reactia ortodocsilor ecumenisti fata de ceilalti frati ortodocsi? Care trebuie sa fie atitudinea crestinului ortodox fata de ecumenism?
Iata doar câteva întrebari la care vom încerca sa raspundem.
52. „Gnoza voia sa faca sinteza religiilor care existau în epoca ei, zoroastrismul, iudaismul, pagânismul grec, politeismul grec, crestinismul" (Alexandrian, Istoria filosofici oculte, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 79.)
53. Teologul protestant D. Bonhoeffer sustine ca „lumea a ajuns la maturitate într-un „crestinism fara religie". „Crestinismul fara religie" îl întelegem ca un „crestinism fara dogme", redus la slujirea sociala. (Antonie Plamadeala, Biserica slujitoare, ed. cit., p. 154 s. u.) Din aceasta perspectiva, poate fi numit „crestinism socialist", în esenta sa, ecumenismul urmareste transformarea Bisericilor în mijloace de promovare a ideologiei socialiste în vederea globalizarii ei.