|
|||||||
|
|
|
|||||
|
|
|||||||
2. Despre infailibilitate
PRIN infailibilitate3 se întelege neputinta de a gresi. Marturisim ca Hristos este capul Bisericii. Biserica este o unitate alcatuita din episcop, preoti, diaconi si credinciosi. Unitatea aceasta o da Hristos care este unit cu Biserica (Sfântul Ignatie, Efeseni, V, 1). Fara de episcop, preoti si diaconi nu se poate vorbi de Biserica (Sfântul Ignatie, Tralieni, III, 1). Episcopul este cununa cea vrednica a preotimii si a diaconilor (Sfântul Ignatie, Magnezieni, XIII, 1). În episcop este toata multimea credinciosilor (Sfântul Ignatie, Tralieni, I, 1).
Pe lânga toate acestea, Sfânta Biserica Ortodoxa învata ca episcopul nu este infailibil. Marturie este însasi istoria. Sa ne amintim de perioada comunista, cea mai apropiata de vremea noastra.
În statele aflate sub regimuri comuniste, majoritatea ierarhilor a trebuit sa faca jocul puterii4, condamnând în sinoadele Bisericilor locale pe proprii credinciosi, clerici sau mireni, doar ca sa faca pe plac regimului comunist de la putere5. Istoria este plina de asemenea greseli. Dar nu putem da vina pe Biserica pentru ca vina o poarta oamenii.
Numai Biserica în întregul ei este infailibila pentru ca este condusa de Hristos, iar în Biserica doar sinodul ecumenic este infailibil, ca expresie a întregului episcopat.
Biserica cuprinde pe toti credinciosii, cler si mireni, botezati în numele Sfintei Treimi, buni sau rai. Desi Biserica este plina de pacatosi, sfintenia ei nu sufera scadere. Pentru ca sfintenia ei vine de la Hristos. Biserica condamna pacatul, dar asteapta întoarcerea pacatosului de pe calea pierzarii.
Când spunem ca ecumenismul este erezie, iar urmarea lui un pacat, nu ne scârbim si nu respingem pe pacatos, ci încercam doar sa ne delimitam de acest pacat.
Este irational sa afirme cineva ca a condamna erezia ecumenista este tot una cu condamnarea Bisericii, pe motiv ca exista ierarhi si teologi care îmbratiseaza aceasta erezie.
Aceia care îmbratiseaza aceasta eroare confunda ierarhia cu Biserica, ceea ce nu este adevarat. De aceea, atragem atentia cititorilor, condamnarea ecumenismului ca erezie si pacat nu trebuie perceputa ca un atac la adresa Bisericii, nici macar la adresa ecumenistilor, fie ei chiar ierarhi sau clerici, ci doar ca o condamnare si delimitare fata de pacat.
Se cuvine înca o precizare.
Pacatul produce sminteala pentru cei slabi în credinta, adica afecteaza negativ credibilitatea pacatosului.
Însa noi cei tari trebuie sa cunoastem si sa marturisim ca lucrarea harului preotiei nu sufera din cauza starii morale a clerului. Harul lucreaza independent de starea sa morala.
De aceea, cei care se scârbesc de un preot sau un ierarh si refuza primirea Tainelor din mâna lui, se fac vinovati de pacat împotriva Sfântului Duh care lucreaza prin toti preotii si ierarhii Bisericii fara deosebire. Unii ca acestia se despart pe ei de Biserica. Sau altfel spus, delimitarea de pacat nu poate justifica negarea lucrarii harului Sfântului Duh.
Se cuvine ca astazi sa privim ecumenismul dintr-o noua perspectiva. Se cuvine sa tinem seama de politica mondiala si de directiile ei, cu atât mai mult cu cât observam ca nici ecumenismul nu scapa interesului liderilor politici mondiali.
Mereu trebuie sa ne gândim cui foloseste si cui va folosi ecumenismul? Bisericii sau politicii mondiale? Teologii nostri ortodocsi au avut un mare rol în orientarea miscarii ecumenice pe de o parte, mai ales în cadrul CEB si CBE, iar pe de alta parte în mentinerea unei Biserici vii într-un stat comunist ateu.
Facem aceste precizari pentru a evidentia rolul pozitiv al prezentei ortodocsilor în miscarea ecumenica pâna în anul 1989.
Astazi este necesara o reevaluare a ecumenismului întrucât se constata ca dupa 1989 toate organismele ecumenice au fost politizate, militând pentru globalizare si mondializare, noile forme ale internationalismului comunist.
Faptul ca teologii ortodocsi au încercat pâna în 1989 sa exploateze relatiile ecumenice în folosul Bisericii Ortodoxe nu trebuie sa ne faca sa credem apriori ca este bun si în continuare.
Noua politica mondiala ne da posibilitatea de a reevalua ecumenismul din perspectiva globalizarii si mondializarii, si de a observa dimensiunea sincretista a acestei miscari.
3. „Infailibilitatea
este o calitate divino-umana naturala si o functie divino-umana naturala a Bisericii,
ca Trup divino-uman al lui Hristos. al carui cap vesnic este Adevarul-Atoateadevarul:
cel de-al doilea Ipostas al Prea Sfintei Treimi, Dumnezeul-Om. Domnul Iisus
Hristos." (Arhimandritul Iustin Popovici, Biserica
si statul, Schitul Sf. Serafim de Sarov, 1999, p. 30).
4. Dragos
Seuleanu, Carmen Dumitriu, Amintirile Mitropolitului Antonie
Plamadeala, Ed. CUM, Bucuresti, 1999, p. 222-236.
5. Un
studiu deosebit cu privire la pozitia Bisericii fata de stapânire poate fi gasit
la Arhimandrit Justin Popovici, Biserica si statul,
(ed. cit., p. 7-23). Parintele Justin Popovici face distinctie între colaborare
si convietuire.